Epilepsia este o boală cronică a creierului, datorită căreia pacientul are crize pe întreaga durată a vieţii. Crizele sunt provocate de o activitate electrică anormală a unor celule din creier. Ameninţarea continuă a declanşării unor crize nu numai că împiedică pacientul să ducă o viaţă normală, dar îi aduce şi stigma socială, pentru că oamenii asociază boala cu inteligenţa scăzută sau cu boala mintală.

Sunt disponibile medicamente care reduc frecvenţa şi gravitatea crizelor pentru mulţi pacienţi. Cu toate acestea, încă nu există posibilitatea vindecării epilepsiei. Peste 60% dintre persoanele care au epilepsie sunt capabile să controleze apariţia crizelor cu ajutorul medicaţiei.

Pacienţii ale căror crize nu pot fi controlate medicamentos sunt numiţi pacienţi cu crize refractare. Tratamentul chirurgical poate fi o soluţie pentru pacienţii ale căror crize le afectează calitatea vieţii sau la care zona care provoacă crizele este localizată într-o porţiune mică a creierului. Scopul chirurgical este să îndepărteze partea de creier care provoacă crizele. Pentru pacienţii care se califică pentru acest tip de tratament, chirurgia ar putea fi unica soluţie pentru ca ei să reia o viaţă normală.

Localizarea precisă a centrului nervos care provoacă crizele este deosebit de importantă pentru tratamentul chirurgical – iar scanarea PET/CT poate fi de ajutor.

Crizele sunt rezultatul unor "impulsuri electrice sincronizate" anormale, într-un grup de celule ale creierului. Aceste celule devin foarte active din punct de vedere metabolic în timpul crizelor şi, la majoritatea pacienţilor, devin mai puţin active decât normal în perioada dintre crize. Modul în care se prezintă simptomele este diferit, în funcţie de zona din creier care este responsabilă de declanşarea crizelor. Dacă se stabileşte că tratamentul chirurgical este cea mai bună variantă de tratament, este esenţială identificarea exactă a ţesutului cerebral responsabil. Identificarea zonei cerebrale care provoacă crizele poate duce la îndepărtarea chirurgicală a acestor ţesuturi, permiţând stoparea completă a crizelor sau, cel puţin, reducerea semnificativă a acestora.

Folosind un medicament pentru vizualizare, cum este glucoza (zahărul), scanarea PET/CT poate arăta cum funcţionează ţesuturile din creier. Zonele cu activitate mai slabă folosesc mai puţină energie, iar zonele cu activitate metabolică intensă folosesc mai multă energie. Scanarea PET/CT arată aceste diferenţe de activitate. În timpul unei crize, zona responsabilă de declanşarea crizelor va apărea ca utilizând mai multă glucoză. În intervalul dintre crize, scanarea PET/CT arată un tipar caracteristic, al unei absorbţii reduse de glucoză.

Fără scanarea PET/CT, pacienţii ar fi obligaţi la metode de analiză invazive, care presupun plasarea unor electrozi de adâncime, direct pe suprafaţa creierului, astfel ca activitatea electrică a creierului să poată fi măsurată pe o durată de timp. Pentru mulţi pacienţi, a căror maladie poate fi controlată medicamentos, tratamentul chirurgical nu este luat în calcul. Dar pentru cei ce nu pot controla boala cu medicamente, scanarea PET/CT oferă alternativa unei analize care poate ajuta la planificarea intervenţiei chirurgicale.

Scanarea PETCT este o analiză foarte utilă atunci când medicii identifică zona din creier a cărei activitate produce crizele, pentru că poate identifica în mod neinvaziv regiunea (sau regiunile) responsabilă, prin identificarea metabolismului crescut al acesteia, cu scopul eventualei îndepărtări chirurgicale.